Mă cuprinde un dor, un dor aşa arzător încât aş merge mii de kilometri pe jos doar ca să îl văd un minut. Aş vrea să fiu acolo în fiecare dimineaţă, să îi văd chipul mângâiat de razele soarelui, să îl sărut cu ochii închişi.
Deschid ochii şi văd un alt chip. Un chip angelic, cu o privire blândă. Mă atinge delicat ca nu cumva să mă bruscheze, se apropie cu buzele cărnoase de mine, închid ochii şi îl sărut.
Deschid iar ochii şi simt o muşcătură pe gât. Sunt privită de doi ochi perverşi şi atinsă de două mâini lacome, apoi simt cum buza de jos îmi e muşcată de o gură înfometată, închid ochii..
Deschid ochii şi sunt pe spate, fac dragoste, simt ce nu am mai simţit niciodată, privirea lui îmi oferă siguranţă, siguranţa faptului că mâine va fi lângă mine, îmi apropi gura de urechea lui, îl sărut uşor şi închid ochii...
Deschid ochii şi simt că înnebunesc. Sunt penetrată adânc şi nu îi văd înfăţişarea, e în spatele meu, dar mâinile lui puternice mă trag de şolduri către el, tremur toată de plăcere, scot un geamăt şi închid ochii...
Deschid ochii şi îi văd din nou chipul blând, îmi spune că mă iubeşte, încet îl sărut şi închid ochii...
Deschid ochii şi văd acea privire perversă, aud dintr-un glas tremurat cât sunt de "bună", îmi muşcă buza de jos în timp ce îmi închid ochii...
Încerc să îmi deschid ochii şi nu pot. Nu ochii nu îi pot deschide, ci ochii minţii. Sunt confuză. Mă aflu la graniţa dintre inocenţă şi perversitate, la graniţa dintre iubirea supremă şi culmile plăcerii. Parcă aş fi pierdută la o răscruce de drumuri, fără să ştiu ce să aleg şi fără ca cineva să mă ajute. Singura persoană care mă poate ajuta sunt eu. Dar eu? Eu sunt neputincioasă...
