Mă cuprinde un dor, un dor aşa arzător încât aş merge mii de kilometri pe jos doar ca să îl văd un minut. Aş vrea să fiu acolo în fiecare dimineaţă, să îi văd chipul mângâiat de razele soarelui, să îl sărut cu ochii închişi. Deschid ochii şi văd un alt chip. Un chip angelic, cu o privire blândă. Mă atinge delicat ca nu cumva să mă bruscheze, se apropie cu buzele cărnoase de mine, închid ochii şi îl sărut. Deschid iar ochii şi simt o muşcătură pe gât. Sunt privită de doi ochi perverşi şi atinsă de două mâini lacome, apoi simt cum buza de jos îmi e muşcată de o gură înfometată, închid ochii.. Deschid ochii şi sunt pe spate, fac dragoste, simt ce nu am mai simţit niciodată, privirea lui îmi oferă siguranţă, siguranţa faptului că mâine va fi lângă mine, îmi apropi gura de urechea lui, îl sărut uşor şi închid ochii... Deschid ochii şi simt că înnebunesc. Sunt penetrată adânc şi nu îi văd înfăţişarea, e în spatele meu, dar mâinile lui puternice mă trag de şolduri către el, tremur toată de plăcere, scot un geamăt şi închid ochii... Deschid ochii şi îi văd din nou chipul blând, îmi spune că mă iubeşte, încet îl sărut şi închid ochii... Deschid ochii şi văd acea privire perversă, aud dintr-un glas tremurat cât sunt de "bună", îmi muşcă buza de jos în timp ce îmi închid ochii... Încerc să îmi deschid ochii şi nu pot. Nu ochii nu îi pot deschide, ci ochii minţii. Sunt confuză. Mă aflu la graniţa dintre inocenţă şi perversitate, la graniţa dintre iubirea supremă şi culmile plăcerii. Parcă aş fi pierdută la o răscruce de drumuri, fără să ştiu ce să aleg şi fără ca cineva să mă ajute. Singura persoană care mă poate ajuta sunt eu. Dar eu? Eu sunt neputincioasă...
Nu simt nimic când mă priveşti. Nici măcar ură. Căldura ochilor tăi nu mă mai înmoaie, deşi mă mai trece câte un fior, minuscul, dar suficient de mare ca să-mi străbată întregul trup. Dacă stau mai bine să ma gândesc, de fapt nu privirea ta îmi trezeşte simţurile ci amintirea privirii... E mai profundă decât ţi-ai închipui. Şi ştii de ce? Pentru că ea e numai a mea, ea locuieşte doar în mintea mea bolnavă, pe când privirea ta e a tuturor. Ţi-o poate vedea oricine, oricând. Ţi-o poate viola, fura sau mai rău, ţi-o poate urmări în timp ce tu mă priveşti pe mine. Şi nu, nu vreau. Vreau să fie doar a mea. Vreau să o păstrez pretutindeni şi nu o pot face decât dacă închid ochii şi mi-o amintesc... Pare mai blândă, mai inocentă, mai plină de iubire şi mai plină de mine decât în realitate. Pare a fi născută pentru mine. Pentru a fi acolo de la răsărit până la apus şi pentru a mă veghea. Pentru a mă proteja, creându-mi lumea... Lume în care mă simt liberă cu toate că sunt prizoniera privirii tale. Pot să fac ce vreau, când vreau, cum vreau. Pot să zbor cu gândul în cele mai îndepărtate şi neatinse locuri, trecând orice graniţă. Ajung pe ţinuturi atemporale. Nu am limite şi sunt doar eu. Nu depind de nimeni, iar ochii tăi nici măcar nu mai sunt. Nu mai există nici amintirea lor. Iar fiorul? Fiorul a dispărut şi el...
Aşa cum spune un proverb românesc "Nu-i frumos ce-i frumos, e frumos ce-ţi place" , fiecare dintre noi vede frumosul altfel şi asta parcă îi oferă protecţie "frumosului" nostru. Nimeni nu are voie să îţi invadeze sufletul şi mintea. Trebuie să fii stăpân pe tine! Întotdeauna trebuie să-ţi susţii ideea până la capăt, indiferent de ce zic cei din jur. Cam aşa e şi cu frumosul, dacă tu consideri că un lucru e frumos, iar unul dintre cei apropiaţi nu, tu nu trebuie să-l judeci pe el, dar nici el pe tine, căci nu sunteţi voi de vină pentru faptul că vedeţi frumosul diferit şi că ce e pentru tine frumos, nu e pentru el şi invers. Ficare dintre noi e diferit şi pentru fiecare dintre noi frumosul înseamnă altceva, iar când spunem "Nimeni nu are voie să fure frumosul din sufletul nostru" ne putem gândi la faptul că nu trebuie să ne lăsăm influenţaţi şi să nu dăm dreptul nimănui să ne schimbe gusturile. Consider că e foarte important să fii original şi să ai curaj să îţi recunoşti gusturile indiferent de domeniu chiar dacă lumea te-ar putea considera vreun nebun sau vreun nonconformist. Frumosul tău e doar al tău şi nimeni nu poate vedea lumea prin ochii tăi aşa cum nici tu nu poţi vedea lumea prin ochii altora...
