miercuri, 20 iunie 2012

Nu am dreptate?

Oricare ar fi vârsta ta, ocupaţia ta, oricare ar fi ţelul tău,indiferent de unde ai plecat şi indiferent care e locul către care te îndrepţi ,cu sau  fără voia ta, fără să îţi dai seama sau poate că eşti conştient, ai un VICIU.  Un lucru, care dacă ţi-ar lipsi ai simţi că rămâi fără putere. Ai simţi că viaţa ta tocmai începe să se termine. Te-ai întrebat vreodată ce s-ar întâmpla dacă un lucru pe care îl foloseşti zilinic ar dispărea? De exemplu internetul. Că suntem de acord, că nu, trebuie să acceptăm că majoritatea suntem dependenţi de  el, într-o oarecare măsură. Pun pariu că fiecare dintre voi aveţi acolo câte o chestie care dozată în anumite cantităţi fie ele mai mari sau mai mici,vă provoacă o stare de bine. O chestie pe care atunci când o faci te simţi împlinit, fie şi pentru o secundă. Unii au plăcerea de a fuma, alţii de a consuma alcool, alţii iubesc jocul de cărţi sau cine ştie, unii îşi găsesc plăcerea în chestii pe care alţii le consideră banale sau din contră, le consideră ieşite din comun. Tot noi, uneori parcă suntem bătuţi în cap şi ne simţim atraşi şi interesaţi de lucrurile care ne sunt interzise. Parcă de ce nu avem voie să facem un lucru fix de aceea îl facem sau suntem tentaţi să îl facem. 

Vicii...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu