Fie că ne uităm la televizor, că navigăm pe internet sau pur şi simplu ne plimbăm pe stradă fără a face prea multe eforturi putem observa că suntem înconjuraţi de oameni care pun accent doar pe înfăţişare. Există oameni care nu au niciun scop în viaţă şi pun preţ pe nişte lucruri care nu au valoare. Sunt oameni care nu sunt interesaţi de absolut nimic. Oameni care nu au principii, valori morale, bun simţ sau altele. Bun, eu înţeleg că şi aspectul fizic contează destul de mult, dar nu într-atât încât să laşi toate celelalte lucruri şi să fii preocupat doar de tine şi aspectul tău. Uneori mai avem nevoie şi de puţină minte, puţină afecţiune şi puţin respect pentru cei din jurul nostru. Suntem văzute ca fiind "fiinţe superioare", dar încep să cred că ni se duce dracu toată "superioritatea" asta de când cu oamenii ăştia născuţi pentru a cheltui banii pe operaţii estetice. Ce suflet poate să aibă o "domnişoară" (ca să nu o fac piţipoancă) care vine de la ţară, se aruncă în braţele primului boşorog cu bani, îi face un copil (cu altul, că bătrânelul nu e în stare), apoi divorţează şi îi ia mai mult din jumatate de avere? Şi ştii care e ironia sorţii? Cu toate că suntem conştienţi că oamenii de genul nu fac doi bani, unii dintre noi ne simţim încă atraşi de "frumuseţea" ăstora.... Sunt oameni falşi şi e valabil şi la bărbaţi. Nu doar femeile pot să fie "piţi" că sunt destui masculi ce se consideră "macho" şi ei nici nu ştiu pe ce planetă se află. Cum Doamne iartă-mă poţi să te consideri om dacă nu eşti în stare să ştii ce e important cu adevărat în lumea asta? E trist să vezi că din ce în ce mai mulţi oameni îşi pierd sufletul sau mai rău şi-l vând doar pentru a avea bani de solare, operaţii estetice, machiaje şi ţoale. Din ce în ce mai mulţi încearcă să pară ceea ce nu sunt ei cu adevărat. Eu una nu m-aş simţi deloc bine să fiu una dintr-asta.. Nu aş putea să fiu una din aceea care nu ştie să iubească. Nu aş putea trăi fără principii. Nu aş putea să fiu o "Barbie". Tu ai putea?
Din pacate astia suntem noi oamenii...nu as putea fi asa. E pur si simplu firea omeneasca... Se ia lumea unul dupa altul. Daca ea poate fi asa, eu de ce nu? Asta e mentalitatea multora din ziua de azi...
Din pacate astia suntem noi oamenii...nu as putea fi asa. E pur si simplu firea omeneasca... Se ia lumea unul dupa altul. Daca ea poate fi asa, eu de ce nu? Asta e mentalitatea multora din ziua de azi...
RăspundețiȘtergere