Cea mai veche...

   Fie ca le numim  prostituate, dame de companie sau cocote (uneori chiar curve) , ele sunt acele femei care câştigă bani din vânzarea de plăceri. 
   V-aţi întrebat vreodată cum e să fii în pielea unei prostituate? Da, ştiu. Ating un subiect delicat din nou. Dar serios, tu te-ai gândit? Sau tu, ăsta de pufneşti în râs...Cum ar fi dacă ai fi şi tu nevoit să vinzi plăceri? Să îţi dăruieşti trupul oricărui necunoscut cu care intri în contact pe stradă, în vreun bar sau pe cine ştie unde şi să ştii că nu e sigur că vă veţi mai vedea vreodată. Cum ar fi dacă ai simţi mirosul, atingerea, pielea, "chestia" a câtorva bărbaţi pe zi? Să nu ştii dacă după primul "client"  vei mai avea şi alţii, dacă vei mai apuca să ai, căci această "meserie" e cam plină de pericole sau să nu ştii dacă vei mai fi în stare să ai şi pe alţii. Oare cum ar fi să primeşti bani pentru o chestie de genu'? Să primeşti bani pentru ceva ce pentru unii oameni e sacru. Pentru unii a face sex/dragoste înseamnă mult mai mult decât actul în sine, pe când aceste femei nu stau prea mult pe gânduri pentru a trece la fapte. Dar cum ai putea să iei bani pe un lucru pe care îl faci şi de care tu ca prostituată nu te bucuri, dar în schimb clientul tău pleacă împlinit şi satisfăcut? Dar ce faci când ai acele zile cănd pur şi simplu nu ai chef de sex? Sau ce faci atunci când te abordează un tip care nu e tocmai pe placul tău? Dar atunci cănd ai impresia că ai dat de cel mai tandru tip şi de fapt e o "fiară"? 
   Sunt multe, aşa-i? Ca să nu mai vorbim de trăirile interioare... Ce simte o cocotă când se îndragosteşte?  Oare pentru ea job-ul e job şi iubirea, iubire? Cum le poate împăca pe amândouă? Ciudat, dar eu una nu aş putea să le fac pe amândouă. Se mai spune că lumea se schimbă, dar eu zic că o damă dintr-asta nu se mai poate schimba. Poate la început o face din nevoie, apoi din obişnuinţă, iar după căţiva ani devine o adevărată plăcere, cum e şi vorba aia "pofta vine mâncând"... Unii dintre bărbaţi  le dispreţuiesc, pe când alţii le divinizează de-a dreptul. Unii susţin că pentru a te ocupa de această vânzare de plăceri trebuie să îţi lipsească respectul de sine, dar eu sunt convinsă că trebuie să iţi lipsească mult mai mult decăt atăt. 
   Prin secolul al XIV-lea Franţa era deja plină de bordeluri, iar cu timpul şi România avea căteva astfel de case de toleranţă, unul dintre ele fiind în Bucureşti, foarte cunoscut,numit "Crucea de piatră". De aici ne putem da seama cu uşurinţă că mereu au existat femei dispuse să îşi ia o astfel de slujbă că doar nu degeaba e numită "cea mai veche meserie din lume".